Peştera Urşilor, Cheile Dâmboviţei, Culoarul Rucăr-Bran
text: Ică Giurgiu (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti)
imagini: Ică Giurgiu, Cosmin Bicu, Cristina Lina, Andrei Samoil, Alexandru Cristal, Mircea Vlădulescu, Cristina Lazăr (Clubul de Speologie „Emil Racoviţă” Bucureşti)
Pentru a localiza peștera, a-i vedea harta și a-i descifra evoluția, foarte potrivit este un extras din Peșteri din România (imaginile 1-3) (autori Marcian Bleahu, Vasile Decu, Ștefan Negrea, Cornel Pleșa, Ioan Povară, Iosif Viehmann; Editura știiințifică și enciclopedică, București, 1976). Imaginile care urmează și explicațiile lor susțin și dezvoltă textul de la începutul prezentării.
4 O scară abruptă duce la intrarea peșterii. Iarna, acoperită cu gheață, constituie totuși calea cea mai ușoară către această cavitate. (foto: Cosmin Bicu, Cristina Lina)
5 Imediat mai sus de capătul scării din beton. (foto: Ică Giurgiu, Cristina Lina)
6 La intrare, iulie 2014. (foto: Cosmin Bicu, Cristina Lina)
7-8 La intrare, cam aceeași zonă ca în imaginea 6, decembrie 2002. (foto: Andrei Samoil)
9 Coroziunea și depunerile crează microformațiuni întinse pe mulți metri pătrați, pe pereți și tavan. (foto: Cosmin Bicu)
10 Coroziunea și depunerile crează microformațiuni întinse pe mulți metri pătrați, pe pereți și tavan. (foto: Ică Giurgiu, Andrei Samoil)
11 Pe Galeria Largă (vezi harta), nu departe de zona intrării, câteva coloane (vedere dinspre aval/ intrare) au scăpat de intervențiile umane aduse peșterii atunci când în interior s-au tras cadre pentru un film artistic. (foto: Cristina Lina, Cosmin Bicu)
12 Cam aceeași zonă ca în imaginea 11, dar acum privită dinspre amontele peșterii. (foto: Ică Giurgiu, Cristina Lina, Cosmin Bicu)
13 Detaliu pe o galerie din imaginea 12. Lumina lămpii cu acetilenă învăluie plăcut spațiul dintre podeaua de nisip și tavan. (foto: Andrei Samoil, Ică Giurgiu, Alexandru Cristal)
14 Din loc în loc, pe podeaua peșterii, picăturile de apă căzute din tavan sapă solul și depun calcit pe marginea excavațiilor făcute de forța lor de cădere. (foto: Andrei Samoil, Ică Giurgiu)
15 Colonii de lilieci se adăpostesc în subteran, pe tavanul peșterii (decembrie 2002), după un ritm inconstant de la un an la altul. Uriașele cupole săpate în piatră arată că apa a inundat odată tot acest loc, integral. (foto: Andrei Samoil, Ică Giurgiu)
16 Liliac, septembrie 2003. (foto: Andrei Samoil)
17 Resturile vegetale permit creșterea unor ciuperci, chiar și acolo unde nu mai ajunge lumina zilei; septembrie 2003. (foto: Andrei Samoil)
18, 19, 20 (imagini, în ordine, dinspre ieșire/ aval către fundul peșterii) Galeria Largă din Peștera Urșilor, înaltă și lată de mulți metri, a fost săpată inițial de apa care umplea tot golul disponibil; apoi, nivelul apei a scăzut și a rămas în urmă strat gros de sedimente pe podeaua peșterii. Nu este exclus ca în unele locuri, sub aceste sedimente să mai existe galerii laterale.
Mai departe de ultimul plan al imaginii 20, galeria principală își restrânge dimensiunile. Încă mai sapă aici căutatori de fosile ale ursului de peșteră, pe care le găsesc prinse în sediment sau în crustele de calcit care acoperă pe alocuri sedimentul. Tot profilul galeriei va fi ocupat de sedimente din ce în ce mai mari, dar, dincolo de un dop de zeci de metri lungime, galeria poate fi reinterceptată pe o altă intrare de peșteră, de dimensiuni mari; Peștera Urșilor are acest tronson (Galeria Largă) săpat paralel cu Râul Dâmbovița. (foto: Ică Giurgiu, Cristina Lina, Cosmin Bicu)
21, 22 Din Galeria Largă (imaginea 21) se desprinde Galeria cu Nisip, al cărui început are dimensiuni importante (imaginea 22) dar care se restrâng repede, obligându-ne să înaintăm t.ârâș pe un strat continuu de aluviuni (nisip, pământ, scurgeri peste aluviuni din loc în loc).
În capătul sud-vestic al acestei galerii, pe rând, Clubul de Speologie Piatra Craiului Câmpulung Muscel, apoi Clubul de Speologie „Emil Racoviță” București au decolmatat în mai multe ture nisipul și au avansat în inima muntelui. Din păcate, harta acestei zone se află încă pe un carnețel de cartate, nu a fost pusă pe curat. Atragem atenția că în locul unde am ajuns cu decolmatarea, dincolo de o săliță (cu formațiuni, crustă de calcit pe partea dreaptă cum mergi spre străfundurile galeriei) și o săritoare descendentă de aproximativ doi metri, este o galerie lărguță, înaltă de aproximativ trei metri, ocupată cu nisip și pământ; acesta este singurul loc întâlnit în peșterile din România de autorul acestor rânduri unde am întâlnit (toți care am lucrat acolo), după o perioadă inițială de lucru fără probleme, gaze toxice apărute din stratul de aluviuni, care ne îngreunau aproape imediat respirația, nelăsându-ne să mai stăm în acel loc. (foto: Ică Giurgiu, Cristina Lina, Cosmin Bicu)
23 Septembrie 2003, la intrarea în Peştera Urşilor: de la stânga, Ică Giurgiu, Mircea Vlădulescu, Alexandru Cristal, Andrei Samoil.