Buila, Munţii Căpăţânii, am marcat creasta în anul 1972

Dinu Boghez (Râmnicu Vâlcea)

In legatura cu recenta parcurgere a crestei in zona stâna Oale - Vf. Vioreanu (vezi https://sites.google.com/site/romanianatura49/home/carpatii-meridionali/capatanii/muntii-capatanii-masivul-buila-vanturarita-anul-2014-descriere-trasee-si-atentionari/schitul-iezer---schitul-pahomie---curmatura-oale---vf-vioreanu---vf-vanturarita---saua-stevioara---schitul-pahomie---schitul-iezer-masivul-buila )

Ma bucur ca se parcurge zona dintre Saua Vanturarita (denumire ciobaneasca, pentru ca acolo ar bate mai mereu vantul), mai nou Saua Oale, pana in varful cel mare al Builei, Vioreanu.

Cateva adnotari. Marcajul invechit, aflat inca pe stancile crestei - ignorat de cei din Parcul Builei - a fost aplicat prin anul 1972, cand incercam sa descopar frumusetile mai putin cercetate ale Builei. Nae Popescu a ajuns doar pana in Vf. Vioreanu, sau, cum l-a denumit, Vanturarita 2.

Succesiunea varfurilor pornind pe drumul descris, din Saua Oale, este: Vioreanu 1886 m, Custura Stevioarelor etc. Adevaratul varf al Vanturaritei, de 1655 m, se afla la dreapta Seii Vanturarita/ Oale. Chiar daca poteca are un inceput mai neclar, devine vizibila catre varful amintit. Locurile pe aceasta poteca sunt deosebite si se ajunge la coborari pe Scocul Palanii sau Tunelului si pe cel al Dudelor. Din ambele se ajunge, trecand pe la casa din Apa Neagră, la drumul din Valea Cheii.

Mai departe de Vf. Vanturarita, astfel amintit, se desfasoara o mare de jneapan, care pare inatacabila (n-am parcurs-o niciodata); mai departe se ajunge pe Vf. Claia Stramba si mai apoi, pe poteca alpnistilor, pana la cabana Cheia. Locurile aceste Clăi sunt cu totul deosebite.

Locurile de pe creasta descrisa de grupul celor care au publicat articolul sunt minunate, foarte putin umblate si in pofida celor care le-au considerat inaccesibile, ele sunt abordabile cu mai putina atentie decat este necesara pentru cele care strabat creasta Pietrei Craiului.